Măsuri pe care populația trebuie să le respecte în cazul inundațiilor


Avand în vedere producerea inundațiilor severe, vă comunicăm o serie de măsuri care trebuie cunoscute și avute în vedere de populația afectată:

I.                    MĂSURI ÎN CAZUL SURSELOR ȘI SISTEMELOR DE APĂ POTABILĂ

Deoarece consumul de apa din fântânile afectate este interzis, acestea vor fi curățate, salubrizate, dezinfectate și analizate prin laboratoarele Direcției de Sănătate Publică. Până în momentul în care apa devine corespunzătoare (lucru dovedit de analizele de laborator) se va consuma apa îmbuteliată, apa adusă în cisterne din zonele neafectate sau apa fiartă și răcită. Important de știut este că apa a cărei calitate a fost afectată, din cauza inundațiilor, nu poate fi folosită pentru spălatul vaselor, spălatul pe dinți, spălatul pe mâini, spălarea alimentelor și pregătirea hranei.

 INSTRUCȚIUNI GENERALE PENTRU DEZINFECȚIA FÂNTÂNILOR

 

Pentru a efectua o dezinfecție corectă a apei de fântână, trebuie asigurată în prealabil asanarea și recondiționarea fântânii.

 

În vederea dezinfecției, fântâna se golește și se curăță, după care se lasă până se umple cu apă și se calculeaza volumul acesteia.

Dezinfecția fântânii se face cu substanțe clorigene sau dezinfectante care au aviz sanitar de folosire în acest scop, exemplu: clorura de var, hipoclorit de sodiu, cloramina etc.

Fântâna se acoperă cu capac și, după 12 ore de contact, se extrage apa din fântână și se aruncă până când dispare mirosul persistent de clor. Din acest motiv se recomandă ca operațiunile de dezinfecție a fântânii să fie făcute seara.

În localitățile în care există microcentrale de aprovizionare cu apa, producătorul de apă potabilă, sub îndrumarea Direcției de Sănătate Publică Alba, va controla starea de igienă și calitatea apei distribuite, luând măsurile necesare pentru ca apa să îndeplinească cerințele legale. În acest sens se va pune accent pe:

·         clorinarea corespunzatoare a apei distribuite populației;

·         igienizarea și dezinfecția perimetrelor de protecție sanitară, a rezervoarelor;

·         remedierea de urgență a eventualelor defecțiuni.


II.                 MĂSURI PENTRU IGIENIZAREA SOLULUI ȘI DEȘEURILOR SOLIDE

Suprafețele care au fost inundate vor fi salubrizate, adică se va proceda la îndepărtarea sedimentelor și deșeurilor aduse de apă și apoi se va face dezinfecția solului cu o soluție clorigenă 5-10 % (var cloros,  cloramina). Sedimentele și deșeurile se vor depozita în locuri special amenajate și vor fi dezinfectate de asemenea cu soluții clorigene.

 

III.              MĂSURI PENTRU IGIENIZAREA GRUPURILOR SANITARE ȘI LATRINELOR

 

Perimetrul closetelor individuale (scaunul și cabina) se va spala și dezinfecta, iar in interiorul acestora se vor turna 2-3 găleți cu soluție clorigena 5-10 %.

 

În cazul în care în localitate există sistem de canalizare și stație de epurare, se va face dezinfecția întregului sistem de canalizare cu o soluție clorigenă 5-10% și se va face curățirea stației de epurare de eventualele depuneri și deșeuri solide aduse de inundații, asigurându-se funcționarea la parametrii corespunzători.

 

IMPORTANT: Este obligatoriu ca substanțele clorigene să fie utilizate sub forma de soluție.

Măsurile pentru prevenirea îmbolnavirilor prin boală diareică acută, hepatita A etc.:

Educația pentru sănătate a populației privind respectarea strictă a regulilor de igienă individuală, consumul alimentelor salubre și corect preparate, consumul de apă potabilă.

Deoarece unitățile cu profil alimentar adesea sunt distruse în timpul inundațiilor, este posibil ca produsele alimentare să fie serios deteriorate, impunându-se controlul riguros al calității alimentelor inclusiv aprovizionarea cu alimente corespunzătoare igienico-sanitar al zonelor inundate.

Recomandări:

·         Se va interzice consumul alimentelor alterate;

·         Se impune distrugerea alimentelor intrate în contact cu apa de inundație, daca ele nu erau protejate în cutii de conserve ermetic închise;

·         Supravegherea unităților de alimentație publică și colectivă privind modul de preparare, păstrare și distribuire a produselor alimentare finite;

·         Păstrarea la rece a alimentelor perisabile;

·         Fructele și legumele vor fi bine spălate cu apă potabilă sau fiartă;

·         Se vor prefera conservele sterilizate și băuturile răcoritoare pasteurizate;

·         Evacuarea corectă a deșeurilor solide și lichide;

·         În cazul în care aveți răni, apelați la serviciile de asistența medicală pentru vaccinare împotriva tetanosului;

·         În caz de febră, vărsături, diaree, tuse, erupție pe piele, îngălbenirea pielii (icter), adresați-vă  imediat medicului de familie.

FAX RECLAMAȚII

0258.834.600


Expert tehnic MS privind implementarea ultimei directive de apă potabilă:

ileanavacaru@dspalba.ro -  medic primar igienă, doctor în științe medicale.

Situația plăților zilnice

Click aici pentru descărcare fișier*.

*pentru vizualizare aveți nevoie de Microsoft Excel sau Microsoft Excel Viewer.

Program Audiente

  • Director Executiv:

Ec. ALEXANDRU SINEA

Miercuri 10:00 - 12:00


  • Director Executiv Adjunct Economic:

Ec. GABRIELA TODEA

Miercuri 12:00 - 14:00



Online

Avem 25 vizitatori online
Copyright © 2018 Directia de Sanatate Publica Alba. Toate drepturile rezervate.