Vaccinarea între mit și realitate

  • 1: Nimeni nu se mai îmbolnăveşte de această boală. Copilul meu nu are nevoie de vaccin.
  • 2: Sistemul imun al copiilor nu poate face faţă multor vaccinuri.
  • 3: Imunitatea naturală este mai bună decât un vaccin.
  • 4: Igiena şi măsurile sanitare sunt responsabile pentru scăderea incidenţei rujeolei, nu vaccinurile.
  • 5: Vaccinurile pot să-mi infecteze copilul cu boala pe care încearcă să o prevină.
  • 6: Vacinul ROR cauzează autism.
  • 7: Este mai bine să faci vaccinurile unul câte unul.
  • 8: Thiomersalul din vaccinuri produce autism şi alte boli.
  • 9: Vaccinul ROR poate provoca efecte secundare serioase.
1: Nimeni nu se mai îmbolnăveşte de această boală. Copilul meu nu are nevoie de vaccin.

ADEVĂR: Când numărul de copii vaccinați scade, aceste boli revin rapid în comunitate. Focare de rujeolă (pojar), oreion și rubeolă (pojărel) încă apar în România, mai ales în comunitățile unde multe persoane nu sunt vaccinate.

2: Sistemul imun al copiilor nu poate face faţă multor vaccinuri.

ADEVĂR: Administrarea mai multor vaccinuri în acelaşi timp nu are un efect negativ asupra sistemului imunitar al copilului.

În fiecare zi, copiii sunt expuşi la sute de substanțe străine care generează un răspuns imun. Vaccinurile combinate economisesc timp și bani, prin numărul redus de vizite la medic; reduc disconfortul pentru copii, pentru că scade numărul de injecții. Astfel, crește probabilitatea ca un copil să beneficieze de schema completă de vaccinuri conform programului național de vaccinare.

3: Imunitatea naturală este mai bună decât un vaccin.

ADEVĂR: Infecția naturală asigură imunitate împotriva rujeolei (pojarului), dar este mult mai sigur să capeți imunitate prin vaccinare. Deși rujeola poate fi ușoară, în unele cazuri, 1 din 1000 de copii mor din cauza acestei boli și până la 50 au probleme grave de sănătate care le pot schimba viața. Două doze de vaccin ROR asigură protecție de aproximativ 97% împotriva rujeolei.

4: Igiena şi măsurile sanitare sunt responsabile pentru scăderea incidenţei rujeolei, nu vaccinurile.

ADEVĂR: Igiena și măsurile sanitare au scăzut incidența anumitor boli, cum ar fi cele transmise pe cale alimentară. Totuși, boli foarte contagioase, (ca de exemplu rujeola), se vor răspândi indiferent de cât de curați suntem.

Dacă oamenii nu sunt vaccinați, bolile care sunt considerate a fi dispărute vor reapărea

5: Vaccinurile pot să-mi infecteze copilul cu boala pe care încearcă să o prevină.

ADEVĂR: Vaccinurile pot cauza simptome uşoare, asemănătoare cu cele ale bolii împotriva căreia protejează. O concepție greșită des întâlnită este că aceste simptome înseamnă o infecție. De fapt, în rare cazuri (mai puțin de 1 la 1 milion) în care simptomele apar, este vorba de răspunsul imun al organsmului la vaccin, nu la boală.

6: Vacinul ROR cauzează autism.

ADEVĂR: Vaccinul ROR nu cauzează autism.
Numeroase studii la scară mare nu au identificat nicio legătură între vaccinul ROR și autism.

7: Este mai bine să faci vaccinurile unul câte unul.

ADEVĂR: Studiile au arătat ca vaccinurile făcute împreună sunt sigure și eficiente.
Nu există nici un motiv pentru care copilul tău să primească vaccinurile unul câte unul. Dacă primește trei vaccinuri o dată înseamă că este protejat corect, are de făcut mai puține vizite la medic și i se fac mai puține injecții.

8: Thiomersalul din vaccinuri produce autism şi alte boli.

ADEVĂR: Studiile științifice nu au dovedit nicio legătură între thiomersalul din vaccinuri și autism sau alte tulburări. Mai mult, vaccinurile cu virusuri vii, cum este ROR, nu conțin thimerosal. ROR a fost testat cu atenție şi administrat la milioane de copii din întreaga lume, având un grad ridicat de siguranță.

9: Vaccinul ROR poate provoca efecte secundare serioase.

ADEVĂR: Cele mai multe persoane nu vor simți niciun efect secundar la administrarea vaccinului ROR. Mai puțin de 30% vor avea o reacție uşoară la locul injecției. Efectele adverse serioase ca urmare a vaccinării sunt foarte rare şi cu siguranță apar mai rar decât complicațiile datorate pojarului, otitei sau rubeolei.



!!!Acest site are sectiuni in curs de actualizare date.

Telefon:

+40 258 835 243


Adresă

Alba Iulia, Bulevardul Revoluției 1989, nr. 23




@Direcția de Sănătate Publică Alba 2019